Va mai aduceti aminte?

Timpul trece. Anii trec si incet incet vedem cum ne transformam din niste copii simpli, in oameni din ce in ce mai greu de inteles.

Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se termină. Ne trezim doar că numai suntem copii, că am ieşit din copilărie, uneori fără să o fi trăit pe deplin… Copilăria este o lume fermecată, duioasa, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Orice! Este vârsta la care suntem cel mai aproape de Dumnezeu si de toate tainele existenţei. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat…

Amintiti-va cum era cand eram copii, cand totul era in nuante de roz, cand nu ne pasa de nimic. Va mai aduceti aminte sentimentul acela de libertate? Ganditi-va, aproximativ, de cat timp am uitat cum e. Multi dintre NOI spun “ce n-as da sa mai am o data macar anii aceia”.

Ce bine era pe vremea aceea cand nu trebuia sa ne gandim la nimic in afara de joaca. Daca faceam vreo prostie toata lumea ne ierta pe motiv ca “sunt copii, nu stiu ei”.

De sarbatori, de zile de nastere, primeam tot felul de cadouri, credeam ca Mos Craciun ne priveste pe tot parcursul anului. Ce frumos e Craciunul cand esti copil, nu se compara cu nimic! Bucuria pe care o simti in acele clipe intrece orice sentiment posibil!

Copilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea.
Apoi, pe măsură ce trec anii, pe măsură ce ne maturizăm, nebunia si exuberanţa copilăriei dispar. Devenim mai serioşi, zâmbim mai puţin, nu ne mai bucurăm de orice nimic care ni se oferă, avem gusturi, pretenţii rafinate…

Când începe şi când se termină copilăria? Nu ştim. Ştim doar că, la un moment dat, ne e ruşine să ne mai comportăm ca nişte copii. Avem pretenţia şi dorim să fim trataţi ca adulţi. Ca persoane pe deplin responsabile, mature. Pierdem jocul, pierdem libertatea şi pierdem nemărginirea. Devenim sclavii propriilor nostre prejudecăţi şi autolimitări. Ar trebui ca măcar în suflete să ramânem veşnic nişte copii.

Poate va intrebati de ce am scris acest post… Nici eu nu stiu exact. Stiu doar ca azi am avut un sentiment pe care mai mult ca sigur nu il aveam in copilarie. Mi-a parut rau ca am ratat ocazia si ca , foarte probabil, nu o sa mai am inca o sansa sa fac acest lucru.

                                                            

REFUZAM DICTATURA !!!

Acum cateva zile asa-zisa “Lege a lui mitica” a intrat in vigoare. In ceea ce urmeaza vreau sa va arat parerea celor vizati direct, a SUPORTERILOR .

ULTRASI NU INFRACTORI!!!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?

E o intrebare pe care multe persoane si-o autoadreseaza, e o intrebare dificila pentru oricare din noi cand suntem pusi in fata ei!

In nici un sector al vieţii organice,nu exista aşa de multe şi de mari deosebiri în cadrul aceloraşi specii,ca la fiinta umană.

Rasa,culoarea,neamul,localitatea,limba sau dialectul,credinţa,ştiinţa,statura sau chipul,inteligenţa aceea fire lăuntrică a oamenilor şi firea sufletească a lor, deosebeşte pe fiecare de toţi ceilalţi,încat fiecare om este doar unul el singur.

Fiecare om este între oameni un exemplu unic.

Oamenii nu se aseamana unul ca altul; omul în sine este fiecare pentru sine.

Omul este individualitatea; o unitate nerespectată, inimitabilă(fizic si spiritual).

Asemănarea ce există între toţi oamenii – pe familii,pe rase, pe naturi,pe religii,pe culturi,pe clase sociale – nu suprimă şi nu reduce decat în aparenţă marea deosebire dintre ei, cea care face în mulţimea de oameni personalitatea fiecăruia.

In personalitatea individuală şi proprie, omul e o fiinţă unică, greu de pătruns şi de cunoscut în adîncul specificului său păstrat pentru sine,cel nedesvăluit,cel necunoscut.

Adevarat că fiecare din noi are o faţă nevăzută de toţi ceilalţi.

Are gînduri, sentimente, aptitudini, calităţi şi defecte, virtuţi şi păcate cunoscute, şi are totodată un chip necunoscut, nevăzut, gînduri nespuse, sentimente nemanifestate sau refulate, dorinţe nemărturisite nimănui niciodată.

Unii o înălţime pe care alţii nu o au şi nici nu o ating, sau un abis în care alţii nu privesc, o plăcere sau o durere neexprimată, un zbucium reţinut în sine, o frămîntare sufletească de unul singur, un gînd cu păcat nesăvîrşit decît cu închipuirea, o dorinţă pe care nu o încredinţează nimănui, un vis care este al lui, ceva ce nu vrea să ştie sau nu poate să spună altora.

Omul interior cel nevăzut şi necunoscut, omul cel tainic; omul acest necunoscut.

Necunoscut numai celorlalţi, fie chiar şi cei apropiaţi ai lui şi necunoscut chiar lui însuşi sau abia cunoscut de sine însuşi, iar uneori cunoscut mai ales de sine însuşi.

Daca s-ar cunoaşte omul măcar pe sine însuşi!

Dacă s-ar cunoaşte sau recunoaşte aşa cum este şi dacă recunoscandu-se s-ar face aşa cum trebuie să fie.

Omul ar cunoaşte mai bine pe toţi ceilalţi, s-ar purta mai bine, s-ar înţelege mai bine şi faţa morală ar fi de mult alta.

Dar fiecare om crede sau vrea ceea ce nu este şi nu poate fi…
-fiecare îşi dă dreptate în neînţelegerile sale cu ceilalţi;
-fiecare se vrea sau se crede mai inteligent, mai frumos, mai capabil, mai bun decît ceilalţi;
-fiecare îşi atribuie un avantaj faţă de ceilalţi, îşi găseşte o calitate pe care nu o au ceilalţi;
-fiecare descoperă păcate şi lipsuri celorlalţi;
-fiecare judecă şi osîndeşte pe ceilalţi;
-fiecare se laudă şi se îndreptăţeşte pe sine.

Nu vine oare de aici toată ura, invidia, vrajba, desbinarea şi tulburarea dintre oameni,toate aceste FORTE ALE RAULUI?

Acest necunoscut sie însuşi şi nejudecat de sine însuşi, aceasta este cauza neanţelegerii multor suferinţe şi nefericirii noastre.

Aceasta întreţine egoismul, intriga, calomnia, minciuna, cearta, lăcomia, furtul, uciderea; aceasta provoacă neînţelegerile dintre oameni; aceasta agită interesele personale şi patimile omeneşti; acestea turbură pe toţi ceilalţi.

Aceasta face dureroasă viaţa multora, adică mulţi dintre noi, pe a tuturor celorlalţi.

Imaginarea că este altfel decît el, ambiţia de a fi altfel decît el, orgoliul, amorul propriu, care te orbeşte şi te împiedică de a vedea cum eşti tu şi de a vedea cum este el; iată ce face din viaţa comunităţii omeneşti, uneori în cercul celor mai apropiaţi oameni, în familii chiar, neînţelegerea, vrajba şi suferinţa.

Cucerim, impunem şi transformăm pămantul şi natura, schimbăm faţa planetei; visăm chiar să o depăşim în spaţiile inaccesibile şi totuşi aici lîngă noi, aici în noi, stăruie încă neştiinţa de om, necunoaşterea, neînţelegerea netransformarea omului, a omului, acest necunoscut.

Îl vedem continuu, îl auzim,comunicam cu el, suntem cu el, el ca om, şi nu ştiu bine încă de ce unul este bun şi altul rău, unul virtuos şi altul păcătos, unul sincer şi altul ipocrit, unul candid şi curat şi altul corupt, unul bland şi altul odios, unul milos şi altul crud, unul onest, cumpătat şi altul perfid, suspicios şi egoist, unul sfant şi altul nelegiuit. De ce oare?DE CE?

De ce am putut îmbrăca, civiliza şi înarma (si cum!)pe om şi nu l-am putut îndrepta şi face mai bun?

De ce l-am putut face iscoditor şi stăpanul materiei, şi nu şi stăpanul său însuşi?

De ce i-am dat atîtea cunoştinţe şi puteri şi i-am dat atît de puţin asupra sa însuşi?

DE CE?

Omul … este o perspectiva, o reprezentare individuala in mintea celor din jur, o suma de idei. Degeaba scriu eu una si alta daca cei din jur vad si inteleg altceva, degeaba …. Totusi , nimic nu este de prisos, poate cineva ma va privi pe mine, nu pe ceea ce reprezint ….

Vine iarna…

Vine 1 Decembrie. Ziua Nationala. A venit si iarna. Inca una,inca un an dus imi zic. Deja primii fulgi de nea au cazut de mult. Poate pentru unii iarna e un bun prilej de distractie, dar pentru mine nu e nimic altceva decat un anotimp in care te chinui sa mergi pe strada, sa nu aluneci pe gheata care e pe jos. E adevarat ca iarna are si lucruri bune cum ar fii :revelionul, un bun prilej de distractie cu prietenii, Craciunul o sarbatoare in familie, etc. Dar pentru mine nu sunt de ajuns. Decembrie-”luna cadourilor”… sunt deja destul de mare zic eu ca sa mai cred in mos-craciun… Revelionul pana la urma nu e decat o noapte in care bei ca porcu` pana vomiti pe jos…. Craciunul… un bun prilej de stat cu familia… Ce faci de Craciun?? Mananci cu familia.. nimic nou… doar ca o faci pe o masa pe care nu mananci de obicei, pe o fata de masa scoasa doar in zile de sarbatoare… ufff…. de ce oare trebuie sa existe acest anotimp??? De ce nu poate fii Craciunul in mijlocul veri??? De ce sa nu sarbatorim trecerea in noul an direct de pe plaja??? De ce?? Poate ca intrebarile mele sunt fara raspuns… poate ca eu sunt prea dur cu acest anotimp… poate… Asa ca eu sper ca in afara zilelor de Craciun, cand copii isi primesc cadourile si zambesc de iti incalzesc inima, oricat de frig ar fi afara,d e Revelion cand petreci cu prietenii o noapte de neuitat.. si de alte cateva zile… “doamna de gheata”sa treaca cat mai repede posibil si sa vina vara. De ce doamna?? Pentru ca eu vad acest anotimp ca pe o doamna rece la suprafata dar totusi cu ceva caldura in suflet…. Of iarna….